Cât mai costă pământul arabil al României. Această tranzacție a surprins pe toată lumea

de: Mădălina Bahrim
14 07. 2021

Valoarea tranzacțiilor cu pământ arabil din România a atins un nivel record. După primele șase luni ale anului 2021, s-au înregistrat 7,8 milioane de euro din vânzări.

Surprinzător este că volumul tranzacțiilor nu a crescut. Comparativ cu anul 2020, volumul tranzacțiilor cu pământ arabil a rămas la un nivel similar.

Valoarea totală a tranzacțiilor este, însă, mai mult decât dublă. Vorbim despre 7,8 milioane de euro.

Un singur teren s-a vândut cu aproape 6 milioane de euro

Cel mai surprinzător amănunt este faptul că valoarea aceasta impresionantă a tranzacțiilor a fost susținută semnificativ de o singură vânzare. Un singur teren a fost tranzacționat, în prima jumătate a anului, la suma de 5,8 milioane de euro, respectiv 28,5 milioane de lei.

Este vorba despre un teren de 50 de hectare din extravilanul Iașului, format din parcele cu viță de vie, teren arabil, fâneață și drum.

Cumpărătorul este Crossland Agroind SRL, un business de 577.200 de lei în 2020 controlat de către familia Cosmin și Alina Roșu din Râmnicu Sărat, județul Buzău, potrivit termene.ro.

Următoarea cea mai valoroasă tranzacție cu teren arabil din prima jumătate a anului s-a înregistrat în Segarcea. Aici, au fost cumpărate 65 de hectare de pământ, la prețul de 7.655 de euro pe hectar.

Conform termene.ro, achiziția a fost făcută de Cervina SA, a omului de afaceri Mihai Anghel.

În anul precedent, compania avea o cifră de afaceri de 69,9 milioane de lei și un profit net de 4,1 milioane de lei.

Potrivit unei analize economica.net, în primele șase luni ale anului 2021, la nivel național, s-au finalizat (au acord de acceptare) 10 tranzacții cu terenuri arabile mai mari de 30 de hectare, în valoare totală de aproximativ 7,8 milioane de euro.

Tot la un preț foarte bun s-au înregistrat tranzacții și în localitatea Letca Noua, Giurgiu. Aici a avut loc o tranzacție pentru un teren de 59,5 hectare. Conform datelor, hectarul s-a vândut pentru 5.315 euro.

Achiziția a fost făcută de o familie cu afaceri în agricutură. Este vorba despre firma D&D Tickets S.R.L., controlată de familia Dumitrașcu din județul Giurgiu.